Postari

Postari

sâmbătă, 10 martie 2012

Pactul de disciplina bugetara

P.S. Initiativa Uniunii Europene pentru adoptarea Pactului pentru disciplina bugetara trebuie salutata chiar daca – o prima constatare – el este gândit sa functioneze dupa ceasul bavarez cu cuc. Desi nu are conditia statelor din zona euro, obligate sa consimta la rigorile acestuia, România il va semna. Nu este rau. Nu exista ratiuni sa fie refuzat un pact prin care se pune ordine in gestionarea bugetului unui stat. Dar, pentru a putea pune in aplicare Pactul, un stat trebuie sa fie puternic. Nu cedarea masiva de suveranitate – pe care unii dintre guvernantii nostri o socotesc cheia succesului Pactului – rezolva problema jafului bugetar, ci consolidarea statului pâna la a ajunge suficient de puternic sa aplice o lege. Tot in acest rationament intra si framântarea presedintelui actual al României pentru crearea Statelor Unite ale Europei. Daca se poate chiar peste noapte. Sa admitem ca se va ajunge si acolo si ca va fi semnat Pactul de disciplina bugetara mâine, cred guvernantii nostri ca vor mai putea sa cumpere amantelor bijuterii de la Venetia, sa ofere sotiilor micul dejun la Monte Carlo, sa se imbrace la casele de moda de la Paris, sa-si tina yahturile la Palma de Majorca fara sa dea socoteala de cum au dobândit banii? Daca pentru asta se grabeste Bucurestiul sa semneze Pactul de disciplina bugetara trebuie sa afle ca se inseala.
Acesta este un adevar inca si mai simplu decât cele privind datoriile suverane ale grecilor si datoriile istorice ale nemtilor.

http://revistacultura.ro/nou/2012/03/adevaruri-simple-despre-datorii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu